CSM Bucureşti dă lovitura pe piaţa transferurilor! Cristina Neagu (33 de ani) rămâne la formaţia din Capitală. Cei de la Fanatik scriu că interul stânga va semna un acord valabil până în 2024 şi astfel e posibil chiar să îşi încheie cariera în tricoul ”tigroaicelor”.
Neagu a decis să ia o pauză de la echipa naţională. Ea va reveni sub ”tricolor” în 2022, dar ratează turneul final din Spania, care se dispută în aceste zile şi unde România a reuşit să acceadă în faza II a grupelor, unde va întâlni Olanda, Suedia şi Puerto Rico.
Citește și
Sursa mai sus citată scrie că handbalista va avea un salariu mai mare simultan cu noul acord. În prezent încasează 17.500 euro, dar după ce va semna, suma va creşte în jurul cifrei de 20.000 de euro.
S-a vehiculat faptul că Neagu ar putea ajunge la Rapid, formaţie ce iernează pe primul loc în Liga Florilor. Preşedintele clubului a negat însă orice informaţii cu privire la transfer.
“Nu ştiu de unde au apărut aceste zvonuri în presă. Este adevărat că am luat legătura, dar de aici şi până la transferul Cristinei e cale lungă. Ce pot să vă spun este că nu va veni la noi”, a spus Bogdan Vasiliu pentru Fanatik.