Unul dintre cei mai buni jucători ai Atalantei, Robin Gosens, a povestit un moment umilitor petrecut în 2018, la primul meci în care a avut şansa să-şi înfrunte idolul, pe Cristiano Ronaldo.
Internaţionalul german a vrut să facă schimb de tricouri cu CR7, însă reacţia starului portughez l-a făcut să se simtă "ruşinat", spune Gosens.
Totul s-a petrecut în 2018, la scurt timp după ce Ronaldo semnase cu Juventus.
"După meciul cu Juventus am încercat să-mi îndeplinesc visul şi să obţin tricoul lui Ronaldo. După fluierul final m-am dus la el fără să mă bucur pentru rezultatul obţinut. Dar Ronaldo nu a acceptat.
I-am spus: "Cristiano, poţi să-mi dai tricoul tău?"
Nici măcar nu s-a uitat la mine. A spus doar "Nu!",
Am fos pur şi simplu ruşinat. Am plecat şi m-am simţit mic. Ştiţi momentul ăla când ţi se întâmplă ceva jenant şi te uiţi în jur să vezi dacă a observat cineva? Aşa m-am simţit şi am încercat să o ascund", povesteşte starul german în autobiografia sa.
Gosens şi Ronaldo s-au confruntat în patru partide de la sosirea portughezului în Italia, iar germanul nu a părăsit niciodată terenul învins (o victorie şi trei remize).