Sepsi a câştigat cu CS Mioveni graţie faptului că a făcut 10 minute foarte bune, când a punctat de trei ori şi s-a impus cu 3-1. Cristiano Bergodi a explicat cum a reuşit să le readucă moralul jucătorilor la pauză, când erau conduşi cu 0-1. A vorbit cu ei şi i-a făcut să intre motivaţi.
”Sunt puncte foarte importante, felicit băieţii, mai ales pentru a doua repriză, când am meritat mai mult, am avut ocazii. Băieţii au crezut până la sfârşit, era 0-1 în minutul 75 sau 80. Dacă dai 3 goluri în 10-15 minute, e frumos, ei au crezut, e o mentalitate poztivă.
Citește și
Erau trişti la pauză, am încercat să le ridic moralul, dar cred că era un meci foarte greu cu Mioveni, le-am zis şi înainte că e o echipă care se apără foarte bine. Noi am încercat să controlăm jocul, apoi am avut ocazii şi au venit şi golurile.
Trei goluri în 10 minute cred că e foarte important, echipa adversă s-a apărat în ultimele 30 de minute în 20 de metri, nu e uşor să îi desfaci, se apără bine, dar noi am continuat să jucăm cu benzile băgate în centru. Cred că am avut mai multă sclipire la mijloc, toată echipa a reacţionat bine, cu ocazii bune, e meritată victoria.
Dacă dorim să câştigăm toate meciurile? Păi nu e problemă, semnez imediat. Suntem mai liniştiţi, dar fiecare meci din play-out e foarte greu, toate echipele se apără foarte bine. E bine pentru noi, am jucat, am combinat, băieţii merită felicitări”, a explicat Bergodi.