Daniel Niculae a fost adus de mascaţi la audieri, astăzi dimineaţă.
Preşedintele Rapidului va fi cercetat în libertate într-un dosar care are la bază constituirea unui grup infracţional organizat.
Citește și
Daniel Niculae le-ar fi dat bani şi i-ar fi ajutat pe ultraşii Rapidului să introducă materiale pirotehnice pe stadioane. Fostul fotbalist a fost audiat aproximativ două ore, alături de mai multe persoane importante din galeriile lui Rapid şi Dinamo.
La conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Farul, Cristiano Bergodi a evitat să discute pe acest subiect. În schimb, antrenorul giuleştenilor a transmis că echipa este alături de Daniel Niculae.
”Nu e treaba noastră acest lucru, băieţii trebuie să fie concentraţi pe ce trebuie să facem mâine împotriva Farului, nu de alte lucruri. Nu trebuie să ne intereseze, trebuie să stăm departe de aceste lucruri. Avem nevoie de o victorie, apoi vom vedea.
Noi suntem lângă Daniel, este preşedintele nostru. E normal să fim lângă el, el a fost întotdeauna lângă noi, este o persoană deosebită”, a spus Cristiano Bergodi la conferinţa de presă.