În ultimele luni au tot apărut zvonuri conform cărora CFR Cluj are probleme financiare, ba chiar s-a vorbit şi de eventualul faliment. S-a discutat pe seama faptului că Neluţu Varga s-ar fi împrumutat de bani pentru a susţine clubul, iar restanţele către jucători şi angajaţi n-ar fi fost plătite.
Acum, Cristi Balaj a venit şi a declarat public că nu se pune problema ca echipa CFR Cluj să dea faliment sau că ar avea foarte mari probleme de ordin financiar. În plus, patronul Neluţu Varga a transmis că nici în cazul în care vor rata cupele europene nu vor da ardelenii faliment.
Citește și
”Am văzut articolele care apar, plus că titlurile pompoase şi siropoase aproape că nu au nimic în legătură cu conţinutul articolului.
Eu înţeleg că intenţia site-urilor, presei este în a îndemna cititorul să dea clic şi să citească articolul. Înţeleg, pentru că asta aduce ulterior anumite beneficii chiar şi materiale. Pentru a depăşi aceste etape avem nevoie din păcate, în continuare, de sprijinul finanţatorului.
Au descoperit că a venit Neluţu Varga cu bani la club şi asta înseamnă dezastru. Cum să fie dezastru când noi la 31 martie ne-am îndeplinit obligaţiile că nu aveam datorii restante către angajaţi, jucători sau foşti jucători, staff sau alte cluburi. Îndeplinite aceste criterii, clubul nostru a obţinut licenţa pentru sezonul 2023-2024.
Aproape 3 milioane de euro au fost datoriile. A venit finanţatorul să ne sprijine. (n.r. Varga a împrumutat clubului şi voi aţi plătit?) Da. Aici am avut şi sprijinul jucătorilor pe care îi avem în club şi staff-ului tehnic. Au existat anumite înţelegeri, însă datoria faţă de angajaţii clubului comparativ cu anul precedent a scăzut cu aproximativ 40%.
(n.r. faliment fără cupele europene?) Neluţu Varga a spus că nu, doar că în situaţia asta, probabil reorganizarea clubului va fi făcută diferit faţă de cum ar fi făcută în situaţia în care am fi jucat în cupele europene. Bugetul va fi diferit. (n.r. nu sunt probleme financiare dacă nu prindeţi cupele europene?) Nu. Domnul Varga ne-a asigurat că este alături de club în continuare indiferent ce se întâmplă.
La fel ca şi noi îşi doreşte să câştige campionatul. Nu se pune problema dacă intrăm sau nu în cupele europene. Vrem să câştigăm campionatul. Suntem la patru puncte diferenţă. El a spus că indiferent de ceea ce se întâmplă el sprijină clubul. Este alături de CFR Cluj”, a declarat Cristi Balaj, conform Fanatik.
Cine arbitrează Rapid - CFR Cluj
Au mai rămas doar cinci etape de disputat din acest play-off, iar runda a 6-a poate fi una foarte importantă pentru deciderea campioanei din acest sezon.
CCA a delegat arbitrii pentru meciurile din acestă rundă şi conform informaţiilor oferite de GSP.ro, Istvan Kovacs va arbitra duelul dintre Universitatea Craiova şi FCSB, în timp ce Marcel Bârsan se va afla la centrul partidei Rapid - CFR Cluj.
Abia venit din Kuweit, unde a arbitrat meciul dintre Kazma şi Al Kuwait, Istvan Kovacs e gata să fluiere în derby-ul Universitatea Craiova - FCSB, care va avea loc duminică, de la ora 21:00 şi va putea fi văzut în direct pe Prima Sport 1 şi online pe PrimaPlay.ro.
Kovacs a fost arbitru în camera VAR, joi, la meciul din Cupa României dintre ”U” Cluj şi UTA.