Echipa Cremonese a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat duminică pe teren propriu în compania formaţiei Sassuolo, în etapa a cincea din Serie A. Ionuţ Radu şi Vlad Chiricheş au fost integralişti la Cremonese. Cei doi români au jucat bine şi au avut evoluţii apreciate în Peninsulă.
Cremonese a reuşit să obţină primul punct din actualul sezon, în care a mai bifat alte patru înfrângeri. Echipa celor doi români, Ionuţ Radu şi Vlad Chiricheş, se află pe locul 19, penultimul, în clasamentul Seriei A.
Citește și
De partea cealaltă, Sassuolo are şase puncte şi a urcat, deocamdată, pe poziţia a 11-a în Serie A.
Cremonese va disputa meciul următor, din etapa a şasea, în deplasare, la Atalanta Bergamo, duminică, 11 septembrie.