Constantin Gâlcă (49 de ani) se află în capul listei de potenţiali înlocuitori pentru Marinos Ouzounidis pe banca celor de la Universitatea Craiova. Iar antrenorul care a câştigat tripla cu FCSB, în 2015, are un avantaj faţă de alte nume mari la car s-a gândit Mihai Rotaru.
Imediat după debarcarea tehnicianului elen, Mihai Rotaru a început să se consulte cu oamenii din conducerea Craiovei şi a aşteptat propuneri din partea acestora. Sorin Cârţu, Gică Craioveanu, Marcel Popescu şi Ovidiu Costeşin au jucat rolul de consilieri, iar site-ul 3minute.net anunţă că, în urma discuţiilor, varianta Costel Gâlcă e din ce în ce mai rostită în birourile clubului craiovean.
Citește și
Principalele atuuri ale fostului mijlocaş? Stilul ofensiv imprimat celor de la FCSB în stagiunea în care a câştigat toate cele trei trofee puse în joc pe plan intern, dar şi faptul că e ceva mai ieftin decât Edward Iordănescu sau Ladislau Boloni, alte nume importante intrate în vederile lui Mihai Rotaru.
De altfel, Rotaru a ţinut să transmită că nici Boloni, nici Iordănescu Jr. nu ar fi soluţii în acest moment:
"Niciunul. În primul rând ieri a fost o zi aglomerată cu negocierea pentru Cicâldău şi plecarea lui Ouzounidis.. Munca s-a terminat la 1 noaptea, am început timid să propunem nişte nume, dar fără să ia amploare. Nu există primul sau ultimul loc în acest moment. Poate să fie un antrenor român sau străin. Nu trebuie să punem neapărat un antrenor oltean. Nu avem parti-pris-uri. Într-o săptămână o să aflaţi", a declarat patronul Craiovei.
Costel Gâlcă e liber de contract din această vară, după ce şi-a reziliat înţelegerea cu danezii de la Vejle, pe care i-a salvat de la retrogradare şi de la care a plecat pentru că şefii clubului i-au propus diminuarea bugetului pentru sezonul 2021/2022.