Universitatea Craiova a pierdut joi seara, în deplasare, scor 0-2, meciul cu formaţia slovenă Maribor, din manşa întâi a turului al doilea preliminar din Conference League.
Costel Gâlcă a vorbit despre greşelile pe care le-a făcut în meciul cu slovenii şi a tras concluziile. Antrenorul a scos în evidenţă ca a contat mult în economia rezultatului eliminarea lui Maldonado din minutul 31.
Citește și
„Eliminarea lui Maldonado a fost decisivă, dar chiar şi cu un om mai puţin nu trebuia sa facem aceste greşeli în apărare, care ne-au costat. E o echipă foarte bună pe atac, dar are şi deficienţe în apărare.
Cred că dacă continuam 11 contra 11 altul era rezultatul. Nu am reuşit să finalizăm acţiunile. A fost decizia mea să-l titularizez pe Maldonado, fiindcă e un jucător important. E adevărat, a făcut o greşeală.
A fost un contact, dar arbitrul decide. Îmi pare rău că nu le-am făcut o bucurie fanilor. A fost şi greşeala mea, îmi asum, nu doar a jucătorilor. Vom încerca să întoarcem rezultatul, nu este imposibil”, a declarat Gâlcă, citat de as.ro.