Mihai Stoica, managerul general al FCSB, a făcut o analiză a debutului cu înfrângere al lui Flavius Stoican cu FC Argeş, din postura de expert Telekom Sport. MM a avut şi o replică pentru antrenorul dinamovist, după ce acesta i-a „înţepat” pe rivalii „roş-albaştri” la final.
„Fac şi eu ca Nistor. Dacă am face un rezumat al acestui meci, fără cele trei goluri, toată lumea ar spune că s-a jucat la o singură poartă. Dinamo a avut ocaziile, însă asta nu e ceva nou. Au mai fost, cu Rednic pe bancă, meciuri dominate de Dinamo, dar pierdute incredibil. Trece timpul, trec etapele şi Dinamo nu are puncte”, a spus MM Stoica despre meci.
Când a fost întrebat despre duelul de săptămâna viitoare cu FCSB, Stoican a replicat: „Este important să ne ridicăm la nivelul lor. Am văzut şi declaraţiile lor, cu transferurile pe care le-am făcut, că noi suntem vai de capul nostru. Vom vedea la meciul respectiv dacă aşa este”.
Citește și
În timp ce răspunsul lui MM a fost: „Bate câmpii! Eu am încercat să scot ce e mai bun din ce joacă Dinamo. Îmi doresc ca ei să joace în continuare în Liga 1.
Bine că ne bagă în toloaca aia, în acea plantaţie din care mai lipsesc doar cartofii”.