Naţionala de fotbal a României a început cu dreptul, sâmbătă, o nouă campanie de calificare la un turneu final, învingând Andorra cu scorul de 2-0 (1-0), în deplasare, în grupa I a preliminariilor Campionatului European din 2024.
Celelalte rezultate din grupa României au fost: Israel – Kosovo 1-1 şi Belarus – Elveţia 0-5. Iordănescu şi-a setat ca obiectiv calificarea României la turneul final din 2024.
Citește și
Echipa naţională nu a avut rezultate prea bune cu fostul antrenor de la FCSB pe bancă. În Nations League, România a reuşit să se facă de râs şi a fost umilită de Kosovo.
Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a vorbit despre viitorul lui Edi Iordănescu. El susţine că antrenorul îşi joacă postul în aceste preliminarii.
”Nu mai e dispus să facă nimic!”
”El, acum, îşi joacă cartea, pur şi simplu. Adică el, dacă nu califică echipa naţională a României, pleacă. (n.r. şi nu mai e dispus să facă concesii) Nu mai e dispus să facă nimic. E pe cont propriu, în momentul ăsta.
Până acum, a înţeles anumiţi jucători, a încercat să îi facă să înţeleagă că la echipa naţională trebuie să vii cu alt spirit, cu altă dorinţă, cu altă atitudine, cu altceva, să arăţi că vrei”, a declarat Andrei Vochin, la Orange Sport.