Chindia şi FC Argeş au remizat, scor 1-1, într-o partidă din etapa a doua a grupelor Cupei României.
Toni Petrea a declarat la finele partidei că este un rezultat care îl mulţumeşte şi a punctat că a vrut să vadă la lucru fotbalişti care nu au prins prea multe minute în acest sezon.
Citește și
”E echitabil, o partidă de Cupă, în care am vrut să văd la lucru şi jucătorii care au evoluat mai puţin. Am şi debutat nişte jucători. A fost un rezultat echitabil. Mă bucur că cei care au intrat au avut un ritm bun şi asta îmi dă speranţe pentru viitor.
Am schimbat, era normal, oricum şansele noastre de calificare erau mici. Am considerat că era firesc să le dau minute şi celorlalţi jucători. Ei aveau mai multe şanse să meargă mai departe. Pentru noi e clar, obiectivul nostru principal este salvarea de la retrogradare, aş fi ipocrit să nu recunosc.
Farul e echipa de pe primul loc. Într-un timp scurt s-a instalat în fotoliul de lider. Va fi o partidă dificilă. Sunt convins că vor veni cu gândul de a câştiga, dar şi noi suntem pe un drum bun. Trebuie să jucăm fotbal şi să încercăm să câştigăm”, a spus Petrea, la flash-interviuri.