Naţionala Germaniei a oferit, miercuri, cea mai puternică imagine din startul Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar. Căpitanul Manuel Neuer şi colegii săi şi-au dus mâna la gură în timpul pozei oficiale de dinaintea meciului cu Japonia (început la ora 15:00), iar gestul e unul de protest la adresa FIFA.
Neuer s-a aflat printre cei opt căpitani europeni care au vrut să intre pe terenurile din Qatar cu banderola "One Love" pe braţ, dar, în cele din urmă, a renunţat la idee pentru a nu fi sancţionat de FIFA. În lipsa unei reacţii a Federaţiei Germane de Fotbal, jucătorii au luat iniţiativa şi şi-au acoperit gura, semn că libertatea de exprimare le e îngrădită.
Atitudinea mai mult decât dură a FIFA împotriva celor opt naţionale care au dorit să poarte la Campionatul Mondial banderola "One Love", simbol al diversităţii şi toleranţei, duce la reacţii dure în Germania. Mai mulţi politicieni au mers până în punctul în care au cerut retragerea echipei lui Hansi Flick de la competiţia din Qatar, iar ziarul Bild a avut o poziţie fermă.
Olanda, Anglia, Belgia, Ţara Galilor, Elveţia, Danemarca, Franţa şi Germania au renunţat, rând pe rând, la purtarea banderolei în culorile curcubeului, liderii de echipă fiind ameninţaţi cu primirea cartonaşului galben încă din startul meciului. O poziţie de forţă a forului mondial, determinată de legile stricte din Qatar, una care a stârnit reacţii din ce în ce mai dure pe plan mondial.
În Germania s-a cerut retragerea Mannschaftului de la Mondial!
Citește și
Nemţii au renunţat ultimii la idee, iar plecarea capului de către Federaţie în faţa FIFA a produs o mică undă de şoc în politica germană, mai mulţi oameni politici cerând nici mai mult nici mai puţin decât retragerea Mannschaft-ului de la marea competiţie din Qatar.
Pe lângă aceştia, ziarul Bild s-a poziţionat extrem de clar şi i-a acuzat pe conducătorii Federaţiei Germane de Fotbal de lipsă de coloană vertebrală:
"Ne este ruşine pentru voi! Ţara noastră datorează multe momente speciale naţionalei Germaniei. Miracolul de la Berna, din 1954, titlul mondial câştigat la reunificare, în 1990, sau victoria istorică cu 7-1 împotriva Braziliei, în 2014. Data de 21 noiembrie 2022 va rămâne şi ea în istorie. Drept ziua ruşinii. Este ziua în care DFB şi naţionala şi-au pierdut credibilitatea în faţa lumii întregi Singura reacţie corectă la mafia FIFA ar fi fost să arăţi coloana vertebrală", au scris jurnaliştii nemţi.
Gemania face parte din Grupa E la CM 2022, alături de Spania, Costa Rica şi Japonia, şi debutează miercuri, de la ora 15:00, cu o partidă contra niponilor.