Monegascul Charles Leclerc (Ferrari) va porni de pe prima poziţie a grilei în Miami Grand Prix, a cincea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.
Pentru Leclerc este al treilea pole position din acest sezon, după cele din Bahrain şi din Australia.
Pe locul doi în calificări s-a clasat Carlos Sainz (Ferrari), pe trei Max Verstappen (Red Bull Racing), pe patru Sergio Perez (Red Bull Racing), pe cinci Valtteri Bottas (Alfa Romeo), pe şase Lewis Hamilton (Mercedes), pe şapte Pierre Gasly (AlphaTauri), pe opt Lando Norris (McLaren), pe nouă Yuki Tsunoda (AlphaTauri) şi pe zece Lance Stroll (Aston Martin).
Marele Premiu de la Miami se vede duminică, de la ora 22:30, în direct pe Prima Sport 1.