Campioana României, CFR Cluj ar mai putea bifa o revenire de senzaţie. Este vorba despre Damjan Djokovic, legitimat în prezent la Rizespor.
Mijlocaşul croat de 31 de ani a părăsit Gruia la începutul lui 2021, pentru a da lovitura în Super Lig, unde a bifat în acest sezon 22 de partide şi 4 goluri. Dan Petrescu a declarat înainte de meciul cu Botoşani că nu are informaţii despre o posibilă a doua revenire a fotbalistului, dar a ţinut să puncteze calităţile sale.
Citește și
Preşedintele ardelenilor, Cristi Balaj a explicat că au fost discuţii cu Djokovic, iar fotbalistul a dezvăluit că nu e mulţumit cu actualul său statut la gruparea turcă.
„Djokovic ştiu că este nemulţumit de statutul pe care îl are la clubul său, a discutat cu persoanele din cadrul clubului, am fost informat, dar mai multe lucruri nu pot să zic. Deocamdată el este un jucător aflat sub contract”, a spus Balaj, la Pro X.