Sepsi Sfântu Gheorghe şi CFR Cluj sunt interesate de serviciile lui Sergiu Buş (29 de ani), după ce fostul atacant de la FCSB şi-a reziliat contractul cu Seongnam FC, informează Gazeta Sporturilor.
Sergiu Buş nu a reuşit să se adapteze în fotbalul sud-coreean. În cele 17 meciuri disputate în tricoul lui Seongnam, Buş a izbutit să puncteze o singură dată. Sursa citată precizează că vârful îşi doreşte în momentul de faţă să revină în campionatul intern.
Citește și
Dacă Dan Petrescu nu renunţă la decizia de a-l exclude din lot pe Denis Alibec, aducerea lui Sergiu Buş ar putea fi o soluţie bună de înlocuire.
”Toată lumea îl vrea. Cu siguranţă l-ar vrea Rapidul, dar nu cred că ar vrea Sergiu Buş. Dacă se întoarce în România, ar face-o la o echipă care se bate la campionat, cu şanse reale.”, declara Bogdan Apostu, impresarul lui Sergiu Buş, în urmă cu patru luni.
30 de goluri în 108 meciuri a reuşit Buş în Casa Liga 1, care a jucat pentru echipe precum FCSB, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaş, ASA Tîrgu Mureş sau Astra Giurgiu.