Philip Otele, atacantul în vârstă de 23 de ani al celor de la UTA Arad va ajunge mai repede la CFR Cluj.
Preşedintele campioanei, Cristi Balaj a dezvăluit că a ajuns la un acord pentru a-l aduce pe nigerian. Mutarea era programată pentru vară, dar pentru o sumă de bani, lucrurile au fost urgentate.
Citește și
De asemenea, în schimbul lui Otele, UTA îl va primi pe Roger.
”Otele a semnat cu noi, este al nostru din vară. Am discutat azi cu domnul Meszar, dacă e de acord să îl luăm pe Otele cu 4 luni de zile înainte. Am vorbit să dăm o sumă de bani şi un procent la un viitor transfer. Şi Roger să fie cedat la UTA. El e pregătit. Probabil se va ajunge la o înţelegere. Roger s-a pregătit, e mult mai bun acum decât atunci când a venit. A câştigat un campionat între timp.
Pentru Otele am oferit beneficii financiare, bonusuri. Otele nu ştiu cât de pregătit este, în comparaţie cu Roger. Roger poate juca şi mâine. Pe Roger îl dăm definitiv fiind al nostru. Otele este al nostru peste 4 luni oricum”, a declarat Balaj, pentru Digi Sport.
Până acum, la CFR Cluj au venit Maglica (APOEL Nicosia), Ţâru (Jagiellonia), Peteleu (Kisvarda) şi Krasniqi (Ballkani). Pe lista plecărilor se numără Betancor (Pafos), Muanza (Apollon Smirnis) şi Gomes (”U” Cluj).
- 10 goluri şi două pase de gol a reuşit Philip Otele pentru UTA în 41 de meciuri oficiale.