Minaur Baia Mare nu a reuşit să se salveze de la retragroadare, iar antrenorul Vasile Miriuţă (54 de ani) a anunţat că nu va continua la maramureşeni în Liga 3.
El a preluat echipa la finele lui 2020, din postura de director tehnic, dar pe final de play-out a ocupat funcţia de antrenor principal, după plecarea unui alt nume cunoscut Mihai Iosif, fostul tehnician de la Rapid.
Citește și
”Nu ştiu ce va urma pentru noi, păcat pentru băieţi, nu ne-am gândit că vom promova şi vom retrograda în acelaşi an.
Nu rămân, pentru că mi-am dat seama încă o dată că sunt mai iubit în ţară decât la Baia Mare. Sincer, m-am întors acasă să fac lucruri bune, dar din păcate mi-am dat seama că este un cerc vicios, echipa a fost atacată foarte mult.
Îmi expiră contractul pe 31 şi voi pleca pe drumul meu, cu toate că îmi pare foarte rău că echipa a retrogradat”, a spus Vasile Miriuţă, conform celor de la Netflux.
În ultima etapă din acest sezon de play-out în Liga 2, Minaur Baia Mare a pierdut pe terenul celor de la CSM Slatina, cu 1-0.