FC Barcelona suferă puternic în acest moment, atât din punct de vedere financiar, cât şi sportiv.
Pe lângă problemele financiare cu care se confruntă şi care au fost intens discutate, ocupă locul 9 în clasamentul din La Liga. Iar în Champions League, lucrurile sunt şi mai dezastruoase, au suferit două înfrângeri consecutive cu 0-3, în faţa lui Bayern, respectiv Benfica.
Chiar şi în aceste condiţii, Ferran Reverter - CEO-ul Barcelonei – le dă asigurări fanilor că totul se va schimba curând, iar catalanii îşi vor recăpăta puterea care i-a făcut unul dintre cele mai populare cluburi în ultimii 20 de ani.
Citește și
„Barcelona trebuie să aibă un bilanţ salarial sustenabil, dar în curând clubul va putea avea din nou cei mai buni fotbalişti din lume. Nu peste cinci ani, vom putea face asta în scurt timp”, a afirmat Reverter, potrivit ESPN.