Marocanul Achraf Hakimi s-a transferat în această vară la PSG, pentru 60 de milioane de euro, reprezentând cea mai scumpă mutare a parizienilor în perioada aceasta de mercato. În contextul unor alte transferuri stelare, precum Leo Messi, Sergio Ramos sau Gianluigi Donnarumma.
Hakimi a venit după un sezon excelent la Inter Milano, cu care a şi cucerit titlul în Serie A, şi este unul dintre fotbaliştii foarte interesanţi la nivel mondial. Fundaşul dreapta are deja 3 goluri şi 2 pase decisive în 9 partide, pe Parc des Princes.
Acesta a acordat un interviu jurnaliştilor francezi de la L`Equipe, în care a vorbit printre altele, despre Real Madrid. Clubul la care a crescut.
Citește și
Hakimi: „Este un vis să joc cu Leo Messi”
„Real Madrid este clubul copilăriei mele, datorită lor mă aflu astăzi aici. Am fost acolo mai bine de 12 ani, am multă recunoştinţă faţă de acest club. În momentul de faţă, nu am avut nicio şansă să reuşesc acolo, dar nu ştii niciodată cum va fi viitorul.
Plecarea mea de la Real Madrid nu are nicio legătură cu Zinedine Zidane. Sunt alte aspecte, legate în special de COVID şi Real, care m-au făcut să plec. Atunci am avut o discuţie cu el, care va rămâne între noi. El a gândit diferit”, a spus Hakimi.
Ce spune despre Leo Messi: „Nu mă aşteptam ca Messi să plece de la Barca, la fel ca toţi ceilalţi. Am jucat cu foarte mulţi jucători mari, dar îmi lipsea Messi. Este un vis pentru mine. Am fost de felul lui de a se comporta, este simplu, tăcut”