Federico Macheda a debutat în prima echipă a lui United la doar 17 ani şi era văzut drept o mare speranţa a clubului antrenat atunci de uriaşul Sir Alex Ferguson. Comparat cu Cristiano Ronaldo, Macheda a avut parte de un start de carieră strălucitor, însă ulterior s-a scufundat sub presiunea aşteptărilor.
Decisiv pentru United în 2009
În 2009, Macheda se dovedea decisiv în cursa pentru titlu a lui Manchester United. Pe atunci doar un puşti, italianul marca golurile victoriei în partidele cu Aston Villa şi Sunderland, din finalul unui sezon în care United a mers umăr la umăr cu Liverpool. Diavolii au cucerit atunci titlul, iar Macheda şi-a câştigat locul în inimile fanilor de pe Old Trafford. A fost însă prea puţin.
Citește și
Acum, la 12 ani distanţă, United şi Liverpool sunt din nou într-o cursă pentru titlu şi Macheda rememorează senzaţiile trăite în sezonul 2008-2009, având însă şi o urmă de regret.
"Lucram într-o echipă uimitoare şi simt că m-am dezamăgit. Mă refer la tot, nu la ceva specific. Modul în care am jucat, în care am avut grijă de corpul meu, de viaţa mea.
Modul în care gândeam, pentru că atunci când nu joci trebuie să lupţi şi să nu cauţi scuze. Am reacţionat greşit şi nu am muncit cât ar fi trebuit. Când eşti tânăr sunt multe lucruri pe care nu le înţelegi. Dacă aveam mentalitatea de acum, lucrurile ar fi putut fi total diferite pentru mine", spune acum Macheda, care se apropie de 30 de ani.
"La Sampdoria au vrut să mă ucidă ca fotbalist"
Pentru Macheda au urmat împrumuturi la Sampdoria, QPR, VfB Stuttgart, Doncaster Rovers sau Birmingham City, dar atacantul a părut într-un declin permanent. Perioada petrecută în Italia, la Sampdoria l-a marcat cel mai mult pe Macheda.
"Acele 6 luni mi-au distrus cariera pentru că au încercat să mă 'ucidă' ca fotbalist. Am început să am dubii privind capacitatea mea. Ne luptam pentru evitarea retrogradării şi eram atacat de oameni. Credeau că dacă vin de la Manchester United trebuia să-i salvez, dar nu eram pregătit. Eram încă un puşti. Lucrurile nu mergeau şi nu eram eu omul care să schimb totul", povesteşte Macheda pentru Daily Mail.
Macheda, antrenat de Boloni la Panathinaikos
În prezent, Macheda joacă la Panathinaikos şi pare să-şi fi găsit ritmul. E deja în al treilea sezon în Grecia şi a marcat 28 de goluri pentru echipa antrenată acum de românul Ladislau Boloni.
"A fost clubul potrivit pentru mine! Un club uriaş cu o istorie mare. Aveau nevoie de mine pentru că nu se descurcau foarte bine şi aveam obiective similare. S-a dovedit a fi o mutare bună", spune Macheda.