Echipa naţională a României s-a calificat la un turneu final după opt ani, sâmbătă, în urma victoriei cu Israel, scor 2-1, din Ungaria.
Calificarea României nu a trecut neobservată de către UEFA, iar forul european care organizează fiecare ediţie de Campionat European a scris câteva rânduri despre triumful ”tricolorilor” din Grupa I.
Citește și
Pe site-ul oficial UEFA aceştia au amintit că în urmă cu 30 de ani România s-a calificat la Campionatul Mondial din 1994, după o victorie în preliminarii cu Ţara Galilor, scor 2-1. UEFA a evidenţiat şi faptul că la acel moment selecţionerul României era Anghel Iordănescu, tatăl actualului selecţioner, Edi Iordănescu.
"România a făcut suficient pentru a se califica la EURO 2024, după ce şi-a învins adversarii într-un meci jucat la Felcsut. Eran Zahavi a marcat pentru Israel după doar două minute, în urma unei lovituri de cap la colţul lung.
Însă, România a răspuns rapid. George Puşcaş a 'făcut curăţenie' după şutul splendid al lui Denis Drăguş, care s-a izbit de vinclu.
Ianis Hagi a marcat golul decisiv după o oră de joc, cu un şut la firul ierbii plasat lângă stâlpul porţii, dar ratarea lui Valentin Mihăilă a permis un final cu emoţii.
Informaţie-cheie: Meciul a avut loc la 30 de ani distanţă de momentul în care Anghel Iordănescu - tatăl actualului selecţioner - obţinea rezultatul care o califica pe România la Cupa Mondială", a transmis forul continental.