Viitorul începe să respire uşurată după un sezon slab, în care a fost aproape de retrogradare. Nici acum emoţiile nu s-au evaporat total, doar că în urma victoriei cu Chindia, scor 2-0, în proporţie foarte mare e salvată. Antrenorul Cătălin Anghel a afirmat că e mulţumit de modul în care s-a prezentat echipa sa, dar că se gândeşte deja la ultima confruntare din play-out.
Anghel vrea să rezolve problemele din jocul Viitorului, venit în confruntarea cu Chindia, până la duelul cu Astra. ”Suntem fericiţi, ne bucurăm foarte tare. Sunt puncte importante. Dar bucuria durează până mâine, când începem să ne recuperăm pentru următorul joc.
Citește și
Orice probleme au fost, vor fi remediate, vom analiza. Ar fi fost păcat să fim egalaţi, astăzi am meritat victoria. Vrem să salvăm echipa, toată lumea are gândul ăsta. Eu vreau să mă concentrez pe ce se va întâmpla acum, nu ne gândim la sezonul viitor, luăm pas cu pas, apoi vom vedea”, a declarat Cătălin Anghel.
FC Viitorul a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Chindia Târgovişte, în primul meci al etapei a VIII-a a play-out-ului Ligii I. Partida a avut loc la Buzău. După acest rezultat - prima înfrângere a echipei Chindia în play-out - oaspeţii şi-au asigurat într-o proporţie mare menţinerea în prima ligă.
Au marcat: Chiţu '55, Jo Santos '84.
- 0-1, min. 55: Boboc a avut o incursiune frumoasă pe partea dreaptă, a pătruns în careu de-a lungul liniei de fund a terenului şi i-a centrat perfect lui Chiţu, care a marcat cu capul de la un metru, doi de poartă;
- 0-2, min. 84: Jo Santos a marcat cu un şut deviat de la aproximativ zece metri, după o fază confuză în careul gazdelor, în urma unui corner.