Basarab Panduru completează stafful tehnic al Universităţii Craiova şi va avea funcţia de antrenor secund în cadrul clubului, a anunţa, luni, clubul craiovean.
”Pandi citeşte foarte bine jocul adversarului, e un antrenor secund care mă ajută pe mine să construiesc tactica pentru următorul meci. E cel mai corect om pe care l-am întâlnit.
Citește și
Nu cred că se punea problema să nu vină lângă mine la un moment dat, pentru că avem o relaţie foarte apropiată şi ne-am înţeles foarte bine, el fiind omul care mă ajută enorm când iau anumite decizii. E un om care spune totul direct, nu are niciun fel de teamă, iar mie îmi plac oamenii de genul acesta în stafful meu", a declarat antrenorul Laurenţiu Reghecampf.
Aflat în relaţii foarte bune cu Reghecampf, Panduru a acceptat provocarea de a reveni în staff-ul acestuia.
Fost antrenor la Progresul, Farul, FC Vaslui, Oţelul şi Poli Timişoara, Panduru a avut ultima experienţă ca A1 în stagiunea 2007/2008, când a stat pe banca celor de la Progresul în Divizia B. În sezonul 2009/2010 a ocupat pentru scurt timp funcţia de director sportiv la FCSB, dar a plecat ca urmare a unor disensiuni cu Gigi Becali.
În 2020, Pandi l-a însoţit pe Reghecampf la Al Wasl, ca antrenor secund, dar experienţa în Emirate a fost una scurtă şi fostul mijlocaş şi-a reluat postul de analist la Telekom Sport.