Oficialii Federaţiei Internaţionale de Baschet au anunţat că ediţia din acest an a mondialelor U-17, care trebuia să se dispute la Cluj-Napoca a fost suspendată, competiţia fiind reprogramată pentru anul 2021
Soartă similară a avut şi turneul masculin, care trebuia să se ţină la Sofia.
Citește și
”După o analiză amănunţită şi bazată pe recomandările Comisiei Medicale FIBA şi ale Comisiei de Competiţii FIBA, Comitetul Executiv a confirmat faptul că ambele întreceri juvenile, programate pentru luna august 2020, în România şi Bulgaria, respectiv FIBA U17 Women’s Basketball World Cup – Cluj-Napoca şi FIBA U17 Basketball World Cup – Sofia, nu pot avea loc în acest an. Totodată, Executivul FIBA a decis că vor fi examinate toate opţiunile posibile pentru ca aceste evenimente juvenile U17 să se desfăşoare în 2021”, a precizat FR Baschet, sâmbătă, în urma şedinţei FIBA.