CFR a jucat atât cât a trebuit, a învins FC Argeş cu 2-0, în direct la Look Sport+, şi a revenit la opt puncte faţă de FCSB. Meciul din Gruia a fost decis de croaţii Debeljuh (23) şi Dugandzic (85), în timp ce Tofan, fundaşul oaspeţilor, a fost eliminat pentru o intrare oribilă la Bordeianu.
Dan Petrescu s-a declarat îngrijorat de starea mijlocaşului, care a ajuns la spital pentru investigaţii suplimentare.
Citește și
Jucătorul de naţională nu are nimic grav. Gazeta Sporturilor scrie că Bordeianu a efectuat un RMN şi nu este vorba despre fractură, ce înseamnă că nu e nevoie de o pauză lungă. Dacă nu vor exista complicaţii legate de recuperare, el ar putea evolua în derby-ul cu Universitatea Craiova, programat duminică, de la ora 20:30, în direct pe Look Sport+.
“Bordeianu merge acum la spital. Săracu, voia să mai joace, dar nici nu mai poate să meargă. Mi-am dat seama că trebuie schimbat.
Am văzut reluările, nu cred că a vrut să-l lovească. Dar a fost o intrare de cartonaş roşu, corectă decizia arbitrului”, a spus Petrescu, la finele partidei cu FC Argeş.