Luni, de la ora 21:30, Universitatea Cluj şi CFR Cluj joacă în etapa a şasea a Superligii. Partida este în direct pe Prima Sport 1 şi online pe PrimaPlay.ro
Deşi biletele pentru fanii Universităţii sunt puse de ceva timp în vânzare, ele au întârziat să apară şi pentru fanii CFR-işti. Se pare că motivul a fost o solicitare făcută de conducerea echipei din Gruia. De-a lungul timpului, echipa oaspete a stat în inelul inferior de pe Cluj Arena, însă, la acest meci, conducerea CFR-ului a încercat să obţină bilete în inelul superior. După mai multe zile, oficialii Universităţii au luat decizia să nu aprobe solicitarea rivalior.
Citește și
În această după masă, clubul CFR Cluj a ieşit cu un comunicat pe Facebook.
"După consultări cu suporterii noştri, şi în baza relaţiilor pe care conducerea clubului nostru le-a construit, în ultimii doi ani, cu Universitatea Cluj, am solicitat printr-o adresă trimisă vineri, 11 august, ca biletele destinate galeriei echipei noastre să fie în inelul superior al Peluzei 2, şi nu în cel inferior, aşa cum s-a procedat anterior.
Ne-am dorit asta pentru ca şi galeria noastră să beneficieze de o vizibilitate şi de o acustică egală cu cea de care se bucură suporterii echipei gazdă.
Miercuri după-masă, la o distanţă de patru zile şi jumătate, Universitatea Cluj ne-a respins cererea, folosind argumente nejustificate în ciuda deschiderii de care am dat dovadă la meciul retur din etapa 30 a sezonului precedent, disputat în Gruia.
Dar, respectul şi buna colaborare există doar atunci când ambele părţi îşi doresc cu adevărat acest lucru." se arată în comunicatul CFR-ului.