Gaz Metan Mediaş a mai pierdut, miercuri, opt puncte, ca urmare a unei decizii a Comisiei de Disciplină din cadrul FRF! Medieşenii rămân, astfel, fără un total de zece pncte şi ajung pe loc direct retrogradabil, sub Dinamo.
UPDATE: Gaz Metan, pedepsită exemplar! Trupa din Mediaş a pierdut astăzi opt puncte, anunţă Comisia de Disciplină din cadrul FRF, după ce iniţial mai fusese lăsată fără alte două puncte pe 11 februarie. În primă fază, medieşenii ar fi trebuit să piardă şase puncte şi să ajungă la egalitate cu Dinamo, dar Comisia Federaţiei nu a stat la discuţii: pe lângă cele şase puncte ca urmare a datoriilor către Mihai Teja, alte două puncte au fost retrase din clasament în contul datoriilor către fostul preşedinte Ioan Mărginean. Astfel, Gaz Metan rămâne cu doar 14 puncte, două sub Dinamo, care urcă pe loc de baraj.
De data aceasta, formaţia din Mediaş va fi sancţionată pentru aproximativ 70.000 de euro neplătiţi fostului antrenor Mihai Teja şi staffului acestuia. Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor i-a dat dreptate lui Teja, la reclamaţia depusă de tehnician.
Citește și
În urma acestei decizii, Dinamo va urca pe locul de baraj 14 din Casa Liga 1. ”Câinii” au acelaşi număr de puncte ca trupa medieşeană, 16, însă sunt avantajaţi de rezultatele din meciurile directe disputate în sezonul regular: au învins cu 4-0 în Ştefan cel Mare, iar în tur au cedat cu 1-2.