Grupul L'Equipe, care deţine revista France Football, a anunţat astăzi că în 2020 nu va fi acordat prestigiosul trofeu "Balonul de Aur", prin care în fiecare an este premiat cel mai bun fotbalist din lume.
Motivul? Pandemia de coronavirus care a dus la disputarea meciurilor în condiţii deosebite, susţin organizatorii. Aceştia consideră că faptul că meciurile se joacă fără spectatori, iar în timpul lor se pot face câte cinci schimbări sau decizia UEFA de a organiza un Final 8 pentru Europa League şi Champions League, cu meciuri jucate într-o singură manşă, fac ca scara valorică să fie mult mai greu de judecat în acest an.
"Prentru prima dată din 1956, Balonul de Aur va lua o pauză! Nu va fi o ediţie în 2020, după o analiză atentă în care am constatat că condiţiile nu sunt potrivite. Considerăm că nu putem trata un an atât de special ca pe un an oarecare.
Din punct de vedere sportiv, doar două luni (ianuarie şi februarie) din cele 11 necesare în mod normal pentru a ne forma a opinie şi a decide dintre cei mai buni, reprezintă prea puţin pentru a judeca, considerând că celelalte meciuri s-au disputat sau se vor disputa în conbdiţii diferite (în spatele porţilor închise, cinci schimbări, Final 8 în cupele europene, cu o singură manşă), care sunt mult prea îndepărtate de cele obişnuite.
Marea familie a fotbalului şi fanii se vor reîntâlni în 2021 în jurul Balonului de Aur", se arată în comunincatul semnat de Pascal Ferré, redactor şef al France Football.
Citește și
Dream Team în loc de Balon de Aur în 2020
Francezii notează că la finalul anului, în locul celor 4 trofee obişnuite (Balonul de Aur la masculin şi feminin, Trofeul Iasin - cel mai bun portar - şi Trofeul Kopa - cel mai bun tânăr jucător), va fi nominalizată o echipă ideală din istorie, ce urmează să fie aleasă de o parte din cei 180 de juraţi obişnuiţi.
Balonul de Aur a apărut în 1956 şi a devenit între timp cel mai prestigios trofeu individual din lumea fotbalului, fiind cucerit printre alţii de jucători precum Johan Cruyff, Lionel Messi, Zinedine Zidane sau Cristiano Ronaldo.
- Ediţia din 2020 este prima din istoria de 64 de ani în care nu va fi desemnat un câştigător.
Lionel Messi este deţinătorul recordului de trofee cucerite, cu 6 Baloane de Aur, fiind urmat de Cristiano Ronaldo, cu 5 victorii.
Câte trei trofee au francezul Michel Platini şi olandezii Johan Cruyff şi Marco van Basten.