Bogdan Rusu (32 de ani) putea ajunge la FC U Craiova atât anul trecut, cât şi în urmă cu două sezoane. Până la urmă, clubul patronat de familia Mititelu s-a orientat spre portughezul Hugo Vieira, iar Rusu a ajuns la FCSB, acolo unde are parte de încrederea lui Nicolae Dică şi Gigi Becali.
Punct central al proiectelor de la Hermannstadt şi CS Mioveni, Rusu a fost dorit de mai mult timp de numele importante ale fotbalului românesc, iar Adrian Mititelu a fost printre primii care i-au remarcat potenţialul, în ciuda vârstei înaintate a atacantului. Omul de afaceri din Oltenia a încercat să-l aducă pe Rusu la FC U Craiova în sezonul în care craiovenii au promovat, apoi s-a gândit la el şi în stagiunea 2021/2022, prima de la revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc. În cele din urmă, FC U s-a îndreptat spre Hugo Vieira, un portughez care la startul stagiunii trecute avea 33 de ani şi era liber de contract, iar pariul nu a fost unul câştigător.
Citește și
În timp ce Rusu a continuat să marcheze pentru CS Mioveni, Vieira a plecat de la FC U Craiova după doar un sezon şi a semnat în Malta, la Hibernians FC, din psotura de jucător liber de contract:
"În primul an de Divizia A l-am vrut. De fapt, l-am vrut şi la Divizia B, dar nu s-a putut, era încurcat cu alte echipe. Anul trecut l-am vrut, dar l-am luat pe acel jucător din Portugalia, Vieira (n. red - Hugo Vieira). Mai bine îl luam pe Rusu", a dezvăluit Adrian Mititelu, marţi, la Pro Arena.