Chindia Târgovişte a câştigat la Ploieşti, în faţa celor de la CS Mioveni, cu scorul de 2-0, partida tur din cadrul barajului de menţinere/promovare în Casa Liga 1. Formaţia lui Emil Săndoi a dominat în mare parte jocul, arătând diferenţa clară dintre cele două eşaloane.
Ddeschiderea de scor a venit rapid, prin Ovidiu Bic, care a fost pe fază, la o respingere eronată a celor din Mioveni, la o minge centrată de Yameogo. La final, acesta a declarat:
Citește și
”La meciurile astea cred că se echilibrează valorile dar cred că astăzi s-a văzut puţin diferenţa, am fost mai concentraţi şi am reuşit să marcăm două goluri, apoi am controlat jocul. Am primit o şansă până la urmă şi trebuia să fim motivaţi, cum am fost astăzi, pentru că am primit o şansă bună de a rămâne în prima ligă”
Nu ştiu dacă a fost o chestie corectă dar pe noi ne-a ajutat până la urmă şi suntem fericiţi că am câştigat şi trebuie să mergem la Mioveni şi să tratăm jocul foarte serios pentru că nu e jucată salvarea” a declarat Bic.