Citește și
Bernadette Szocs a bifat o premieră la Campionatul European Individual 2024, după ce şi-a asigurat prima medalie în proba de simplu din întreaga carieră, iar duminică dimineaţă a făcut un pas mare pentru a transforma momentul într-o performanţă uriaşă.
Componenta lotului feminin al României s-a calificat în finala europeană din Linz şi a făcut-o de o manieră categorică, printr-un joc entuziasmant prin care şi-a anunţat intenţia de a se întoarce acasă cu titlul continental.
Prima semifinală din TipsArena le-a adus faţă în faţă pe Bernadette Szocs şi Maria Xiao (Spania), iar tricolora a pus stăpânire pe joc. Cu loviturile care au consacrat-o şi tactica potrivită, ea a pus punct după punct în dreptul său, iar la final a savurat victoria cu 4-1 (11-3, 9-11, 11-7, 11-6, 11-6).
Finala de simplu feminin este programată azi, de la 17:50, iar Bernadette Szocs o va întâlni pe învingătoarea semifinalei Nina Mittelham (Germania)/Sofia Polcanova (Austria).
Jucătoarea română este calificată şi în finala de dublu feminin, unde, alături de austriaca Sofia Polcanova, va lupta, de la ora 16.30, contra perechii Hana Matelova (Cehia)/Barbora Balazova (Slovacia).