Sepsi OSK a învins pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a 21-a din Superligă.
Gazdele au deschis scorul prin Nicolae Păun, care a înscris în minutul 30. Tudorie a majorat diferenţa la 2-0 în minutul 51, cu un lob din şase metri. Oaspeţii au revenit cu un gol din penalti, după o fază pe care arbitrul Iulian Dima a verificat-o la VAR. A executat Mamadou Thiam şi a înscris. Sepsi se află pe locul 6 în clasament, cu 32 de puncte.
Cristiano Bergodi s-a declarat mulţumit de lotul covăsnenilor şi a punctat faptul că urmează o evaluare, atunci când a fost întrebat despre campania de transferuri.
Citește și
”Am câştigat în mai şi iulie Cupa şi Supercupa. Am ajuns în sferturile Cupei şi suntem pe loc de play-off. Sunt bucuros, dar nu pot să spun că e cel mai bun sezon. Mi-am atins întotdeauna obiectivele unde am mers.
Nu avem nevoie de cine ştie ce. Trebuie să facem o evaluare şi apoi vom vedea. Am un lot omogen, toţi jucătorii pot fi titulari. Sunt mulţumit de ce am la dispoziţie. E un grup receptiv. Nu cred că vor veni jucători”, a spus Bergodi, după meci.