Fundaşul austriac David Alaba (28 de ani) s-a înţeles cu Real Madrid pentru un transfer în această vară, potrivit Marca.
Conform sursei citate, Real Madrid i-a oferit lui Alaba un salariu anual de 10 milioane de euro şi un contract pe patru sezoane.
Citește și
David Alaba era una dintre principalele ţinte de transfer pentru Zinedine Zidane, care poate rezolva două poziţii deficitare la Real Madrid, dintr-o singură lovitură. Internaţionalul austriac poate juca atât ca fundaş stânga, cât şi pe postul de fundaş central.
Bavarezii vor să îi aducă înlocuitor chiar de Real Madrid. Este vorba despre Militao, brazilianul care nu a impresionat de când a fost adus pe ”Santiago Bernabeu”, pentru suma de 50 de milioane de euro. De serviciile acestuia s-au mai interesat Juventus şi Borussia Dortmund.
Cei de la Real vor încerca să îl vândă pe fundaş cât mai scump, pentru a recupera o parte din suma investită în aducerea acestuia.