UEFA ar putea exclude FC Barcelona din cupele europene în sezonul viitor, ca urmare a scandalului cu privire la plăţi ale grupării catalane către fostul vicepreşedinte al comisiei arbitrilor, Enriquez Negreira, susţine cotidianul El Confidencial, potrivit RMC Sport.
UEFA urmăreşte îndeaproape acest caz. La 24 februarie, departamentul de integritate al UEFA a trimis o scrisoare la federaţia spaniolă, cerând informaţii complete cu privire la cazul FC Barcelona – Negreira.
Faptele de care este acuzată gruparea catalană sunt prescrise conform legilor sportive spaniole, însă UEFA poate lua măsuri. Deja forul continental se gândeşte să se alăture procesului, la fel ca federaţia spaniolă şi Real Madrid.
Regulamentuul UUEFA prevede că federaţiilor sau cluburilor implicate în orice activitate de influenţare a rezultatului vreunui meci la nivel naţional sau internaţional li se poate refuza participarea la competiţiile UEFA cu efect imediat. În această prevedere s-ar putea încadra implicarea FC Barcelona în cazul Negreira, menţionează RMC Sport.
La 10 martie, justiţia spaniolă a acuzat FC Barcelona şi pe doi dintre foştii săi preşedinţi pentru „corupţie”, „încălcare a încrederii” şi „înregistrări comerciale false” în cazul plăţilor suspecte de bani de la clubul catalan către Jose Maria Enriquez Negreira, fost conducător al arbitrajului spaniol, de asemenea urmărit penal.
La nivel sportiv, preşedintele LaLiga, Javier Tebas, a afirmat după apariţia scandalului că FC Barcelona nu ar risca nimic, cel puţin în Spania, deoarece faptele, vechi de peste cinci ani, sunt considerate prescrise.