FC Barcelona pregăteşte o ofertă pentru răscumpărarea fundaşului Eric Garcia de la Manchester City.
Pep Guardiola a anunţat înaintea meciului dintre Manchester City şi Real Madrid, transmis în direct pe Look Plus şi Look 4K, vineri, de la 22:00, că Eric Garcia a refuzat propunerea de prelungire a contractului cu gruparea din Premier League, iar Barcelona vrea să profite.
Citește și
"Ne-a anunţat că nu vrea să-şi prelungească contractul cu Manchester City. Mai are un an şi apoi nu vrea să prelungească. Noi ne dorim asta, dar dacă el nu vrea îmi imaginez că vrea să joace în altă parte", a declarat Pep Guardiola în conferinţa de presă premergătoare meciului cu Real Madrid.
În vârstă de 19 ani, Eric Garcia s-a născut şi s-a format ca jucător la Barcelona, dar în 2017 a fost cedat la City pentru 1,7 milioane de euro. Acum, Barcelona vrea să îl readucă pe Eric Garcia pe Camp Nou, după ce fundaşul central spaniol a refuzat prelungirea contractului cu Manchester City, iar catalanii oferă 15 milioane de euro.
Deşi riscă să îl piardă gratis vara viitoare, Manchester City nu este dispusă să îl lase să plece pe spaniol pentru mai puţin de 32 de milioane de euro.
22 de meciuri a strâns Eric Garcia la prima echipă a lui Manchester City.