Academica Clinceni şi Astra Giurgiu au terminat la egalitate, scor 1-1, într-un meci foarte importat în economia play-off-ului. Pe un teren greu, cu bucăţi de gazon lipsă pe porţiuni importante, gazdele au controlat prima repriză, când au marcat prin Adi Popa, dar astralii au replicat în actul secund, prin bosniacul Krpic, aflat la primul gol în Casa Liga 1.
Dani Coman a declarat la finalul partidei că obiectivul echipei devine Cupa, în detrimentul unui loc de play-off. Conducătorul giurgiuvenilor a punctat faptul că jucătorii se află într-o situaţie dificilă, iar misiunea lui este de a gestiona lucrurile.
Citește și
„Astra se va lupta pentru fiecare punct, fiecare meci, suntem angrenaţi în două competiţii diferite, avem de câştigat miercuri, în Cupă. Cât despre campionat, mai sunt 15 puncte puse în joc, dacă vom câştiga toate meciurile, şanse avem, dar la cum ne-am prezentat azi în prima repriză, eu nu am mari speranţe. Eu sunt preşedintele clubului la Astra, trebuie să gestionez acest moment dificil pentru ca lucrurile să fie normale. E un moment greu din punct de vedere fotbalistic, despre celelalte aspecte se cunoaşte situaţia şi din trecut, dar vom găsi soluţii să trecem peste”, a punctat Dani Coman, după remiza de la Clinceni.