Sepsi Sfântu-Gheorghe a câştigat pe terenul celor de la FC Botoşani, cu scorul de 2-1. Rezultat în urma căruia elevii lui Leo Grozavu îşi securizează locul 4 în Casa Liga 1, fiind aproape imposibil să piardă play-off-ul la finalul sezonului regulat.
Covăsnenii sunt aproape siguri de prezenţa în play-off, iar din sezonul viitor vor juca pe noua arenă, care va fi dotată cu toate facilităţile moderne şi se va putea juca în cupele europene.
Citește și
Cei de la Sepsi ar trebui să se mute din startul sezonului viitor. Anunţul a fost făcut de patronul clubului, Laszlo Dioszegi.
"În această vară, în iunie-iulie, o să ne mutăm pe noul stadion. Deci sperăm ca în sezonul viitor, când începe campionatul, să fim pe noul stadion. Suntem departe de a naşte o nouă putere, dar ţelul nostru este locul trei sau patru. Mai sus nu avem cum, degeaba vorbim. Putem să spunem că nu ştiu ce... Nu avem material, cum se spune, şi nu avem banii necesari pentru a ne bate la campionat. Degeaba ne îmbătăm cu apă rece. Ne gândim la cupele europene, cum să nu", a afirmat Dioszegi.