Arda Guler a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchiul drept, după ce s-a accidentat la sfârşitul lunii iulie la un antrenament cu Real Madrid, a anunţat luni clubul său. Deşi nu se cunoaşte durata absenţei sale, este de aşteptat ca el să lipsească mai multe săptămâni de la competiţie.
- La Liga se vede pe programele Prima Sport şi pe aplicaţia www.primaplay.ro!
Accidentat la un antrenament la sfârşitul lunii iulie, pepita turcă în vârstă de 18 ani a fost operat luni. ”Arda Güler a fost supus astăzi unei intervenţii chirurgicale artroscopice la genunchiul drept, sub supravegherea serviciilor medicale ale Real Madrid”, a precizat gruparea madrilenă într-un comunicat.
Citește și
Deşi mijlocaşul turc "va începe procesul de recuperare în următoarele zile", Real Madrid nu a dat detalii cu privire la durata indisponibilităţii sale, iar presa spaniolă vorbeşte de o absenţă de aproximativ două luni.
Arda Guler, noua ”perlă” a Realului
Arda Guler (18 ani) va îmbrăca tricoul blanco pentru următoarele şase sezoane, el venind în această vară la gruparea spaniolă. Mijlocaşul turc a refuzat oferte venite de la AC Milan şi Barcelona pentru a se alătura grupării madrilene.
Guler a evoluat la gruparea turcă Fenerbahce începând cu sezonul 2019-2020, iar la naţionala Turciei a adunat patru selecţii şi a marcat un gol până acum.
Arda Guler s-a clasat recent pe locul 10 într-un top 30 mondial al jucătorilor sub 20 de ani.