Fundaşul spaniol de origine franceză Robin Le Normand va părăsi Real Sociedad pentru a ajunge la Atlético Madrid, au anunţat, sâmbătă, cele două cluburi din La Liga.
"Real Sociedad şi Atlético de Madrid au ajuns la un acord pentru transferul lui Robin Le Normand la Atlético de Madrid", a scris clubul basc pe site-ul său oficial.
Citește și
Într-un comunicat, madrilenii au precizat că transferul jucătorului în vârstă de 27 de ani, recent campion european cu La Roja şi care se află la San Sebastian din 2016, va fi "oficializat în următoarele zile, când jucătorul se va întoarce din vacanţă".