CFR Cluj a învins duminică, în deplasare, scor 3-0, formaţia Farul Constanţa, într-un meci din etapa a opta a Superligii.
Clujenii au fost cei care au luat conducerea la Ovidiu, în minutul 27 al meciului, când Simao Rocha i-a pasat lui Deac şi acesta a înscris. Farul a cerut penalti în minutul 30, după ce Mihai Popescu a fost lovit de Kamara, în careu, dar Sebastian Colţescu nu a acordat nimic.
Citește și
CFR şi-a majorat avantajul în minutul 56, prin Leo Bolgado, în timp ce gazdele au replicat prin ocaziile lui Vînă, din minutele 47 şi 57. Doicaru a trimis în bară, în minutul 81, irosind o altă ocazie de gol a Farului, iar oaspeţii au marcat în minutul 90+2 pentru 3-0 scor final în favoarea lui CFR Cluj.
La finalul meciului, Laurenţiu Rus a oferit mai multe declaraţii. Dan Petrescu este în continuare suspendat, iar la interviu a fost prezent secundul său.
”A fost un meci extrem de greu, pentru că venim după meciul pierdut din Conference League. Venim după câteva zile cu stres şi cu multă agitaţie pentru noi. Ţin să-i felicit pe băieţi, nu a fost un meci uşor. Ei s-au sacrificat, au luptat şi s-au apărat. În toate aceste condiţii, cred că am meritat victoria.
Am făcut planul tactic înaintea meciului (n.r. cu Dan Petrescu), apoi am discutat şi la pauză şi am transmis mesajul dânsului în vestiar. Cred că este o echipă care îşi doreşte campionatul, au un lot foarte bun şi sigur se vor lupta la titlu”, a spus Laurenţiu Rus.
În clasament CFR este pe locul 4, cu 13 puncte. Farul se află pe 9, având 8 puncte.