Universitatea Cluj a învins pe teren propriu, scor 2-1, formaţia FCU Craiova, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii.
Gazdele au deschis scorul în minutul 18, prin Ianis Stoica, şi au mai avut o ocazie mare în minutul 25, la Daniel Popa. În minutul 38 Compagnucci a centrat şi Bahassa a egalat cu un şut din careu, iar la pauză s-a intrat cu scorul de 1-1.
Clujenii s-au desprins în minutul 53, când Chipciu a trimis o pasă foarte bună, Daniel Popa a preluat şi l-a învins pe Gurău. Meciul s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea clujenilor, care au urcat pe loc de play-off, 6, cu 26 de puncte. FCU Craiova este a 14-a în Superligă, cu 18 puncte.
Citește și
Giovanni Costantino a fost foarte supărat pe prestaţia elevilor săi şi a avut un discurs dur.
”În atac, nu am fost buni deloc. Le cer scuze fanilor. Trebuie să înfruntăm realitatea. Am fost buni în ultimul meci, dar azi am fost foarte slabi. Nu e posibil. Nimeni nu acceptă o asemenea performanţă. Toată echipa nu a jucat bine. Nu e posibil să încasezi goluri aşa.
E lipsă de atenţie. Toată lumea a văzut. Avem meciuri dificile şi trebuie să schimbăm mentalitatea. Dacă avem atitudinea corectă, putem să învingem pe toată lumea. Dacă nu, ne pot învinge şi echipele din Liga 3 sau Liga 4”, a spus Constantino, la final de meci.