Andrei Ivan n-a mai prins minute de la partida cu FCSB, din data de 25 iulie, dar este pe cale să revină la antrenamentele Universităţii Craiova şi să fie pregătit, pentru prima dată, de Laurenţiu Reghecampf.
Se pare că atacantul este pe ultima sută a revenirii, potrivit Fanatik, iar la antrenamente va reveni chiar în această săptămână. Mai mult, ar putea fi introdus la joc în partida de sâmbătă, cu Gaz Metan Mediaş, transmisă de Look Sport +, de la ora 18:30.
Citește și
Ivan a ieşit accidentat încă din minutul 15 al derby-ului cu FCSB, după ce a încercat în zadar să ţină o minge în teren. A suferit o ruptură musculară a stat departe de gazon câteva săptămâni. Un alt jucător ofensiv, tânărul George Cîmpanu, s-a lovit la umăr şi a părăsit meciul de pe Arena Naţională în minutul 27, fiind înlocuit cu Ştefan Baiaram, dar el a revenit mai repede.
Tot în derby-ul cu FCSB, fundaşul dreapta francez Antoine Conte a acuzat probleme fizice şi a cedat după doar 56 de minute ale partidei, iar Ştefan Vlădoiu a jucat titular în locul său până acum.