Echipa Universitatea Craiova a învins luni seara, în deplasare, formaţia Dinamo Bucureşti scor 2-0, în prima etapă a Superligii. Ahmed Bani a ratat un penalti pentru Dinamo în repriza secundă, la 0-1.
La primul meci al lui Dinamo de la revenirea în prima ligă, fanii alb-roşilor au încercat să pună un pic de presiune pe adversari, dar partida de pe stadionul Arcul de Triumf a început cu ocazia oltenilor, din minutul 4, când Alexandru Creţu a trimis peste poartă, din poziţie excelentă, o pasă a lui Bancu. După aceea Dinamo a fost mai curajoasă, dar nu s-a consemnat nici o ocazie mare la cele două porţi.
Citește și
În repriza secundă, Mitriţă a pătruns în careu şi a fost faultat de portarul Golubovic, s-a acordat penalti pe care l-a transformat Andrei Ivan, în minutul 54. În minutul 58 arbitrul Horaţiu Feşnic a acordat penalti şi la cealaltă poartă, după intervenţia în careu a lui Alexandru Creţu la Quentin Bena.
Penalti-ul a fost executat de Ahmed Bani, însă portarul L. Popescu a respins. În al cincilea minut al prelungirilor, Işfan i-a pasat lui Mitriţă, în jumătatea dinamovistă, acesta a trimis în faţa porţii, de unde Markovic a înscris stabilind scorul final, 2-0.
Dinamo pierde primul meci de la revenirea în Superligă, iar Universitatea Craiova reuşeşte prima victorie a sezonului.
La finalul meciului, Andrei Ivan a oferit mai multe declaraţii. El susţine că nu se simte bine pe noul post pe care joacă.
”Sincer, nu mă simt bine!”
”Un meci greu, o primă repriză foarte slabă făcută de noi. Am arătat mai multă atitudine în a doua repriză şi trebuia să câştigăm azi. N-am intrat pe vârfuri, dar n-a fost să fie, nu ne-a ieşit nimic, am pierdut multe mingi la mijlocul terenului.
Şi pentru mine e ceva nou, joc în banda dreaptă, unde n-am mai jucat de mult şi e foarte dificil. Sperăm să câştigăm un trofeu, dar va fi un drum foarte lung. Nu mai mi-e frică, am trecut de mult timp de faza cu FCSB, după aia tot eu am bătut penalty şi nu îmi e frică.
Chiar mă bucur că au revenit cei de la Dinamo în prima ligă. Sincer nu ştiu (n.r. legat de prezenţa lui Edi Iordănescu la meci), joc pe un post nou şi nu mă simt bine. Dar trebuie să mă acomodez, să dau tot ce pot pe teren”, a spus Ivan.