Andrei Burcă are şanse mari să se despartă de CFR Cluj, fundaşul central al campioanei a primit o ofertă din Turcia.
Jucătorul în vârstă de 29 de ani se află sub contract cu CFR, până în vara lui 2024, dar poate să plece cu doi ani mai devreme dacă formaţia ardeleană dă curs ofertelor pentru el. Burcă a jucat 30 de partide şi a marcat două goluri pentru CFR Cluj, în stagiunea precedentă de Liga 1.
Citește și
Fundaşul are o ofertă bună din Turcia, de la Konyaspor, dar se află şi în vizorul unor echipe din Grecia, dezvăluie Sport.ro. Aceeaşi sursă anunţă că formaţia turcă este dispusă să ofere 1.5 milioane de euro, pentru Burcă.
Cristi Balaj, preşedintele CFR Cluj a vorbit despre posibilele plecări din acestă vară, de la echipa antrenată de Dan Petrescu, în urmă cu două săptămâni.
”Pot să spun că am cheltuit mai mult decât am încasat în această vară, chiar dacă am vândut jucători. În schimb, transferurile importante nu le-am validat. Nu ne-am dat acordul să plece în acest moment Petrila, Debeljuh, Burcă, Boateng, jucători care au oferte substanţiale. Considerăm că încă sumele care ne-au fost oferite nu sunt reale în raport cu valoarea jucătorilor. Orice se poate întâmpla, perioada de transferuri e lungă, până la 5 septembrie”, a spus Cristi Balaj, la Digi Sport.