Motociclistul italian Andrea Dovizioso a anunţat joi, prin intermediul unui comunicat publicat de echipa sa, Yamaha, că se va retrage din MotoGP după San Marino Grand Prix
Dovizioso (36 de ani) a avut intenţia de a încheia întregul sezon, dar recent a decis să pună punct carierei sale sportive odată cu San Marino Grand Prix, care se dispută pe 4 septembrie, la Misano.
”Din păcate, în ultimii ani MotoGP s-a schimbat profund, iar asta a condus la o situaţie care mă face să nu mă mai simt confortabil pe motocicleta mea şi, de aceea să nu îi mai pot exploata tot potenţialul”, a declarat Dovizioso, citat în comunicatul dat presei de constructorul japonez.
Andrea Dovizioso (Yamaha) a fost de trei ori consecutiv vicecampion mondial la MotoGp, în 2017, 2018 şi 2019, iar acum se afla pe locul 22 în ierarhia generală a competiţiei.