Naţionala României joacă, duminică, de la ora 21.45, împotriva Andorrei, în grupa I a preliminariilor Euro-2024. La meciul de pe Arena Naţională pot asista doar copii, conform deciziei UEFA.
Decizia este urmare a incidentelor de la meciul România – Kosovo, scor 2-0, disputat la 12 septembrie.
Citește și
Partida de duminică seară va fi arbitrată de o brigadă din Estonia, cu Kristo Tohver la centru.
Înainte de meciul cu Andorra, Compagno a oferit mai multe declaraţii. El le urează baftă colegilor săi de la FCSB care au fost selecţionaţi, dar şi celorlalţi fotbalişti chemaţi de Iordănescu.
”În România se munceşte mult!”
”(n.r. despre proiectul lui Thomas Neubert) Îi doresc multă baftă! Sigur că voi veni şi aici să mă pregătesc. E antrenorul nostru şi a făcut ceva ce nu e aşa uşor să găseşti. Dacă vrei să câştigi în viaţă, trebuie să suferi. E baza pentru orice pregătirea fizică.
Şi la Craiova erau dure antrenamentele. În România se munceşte mult, eu sunt fericit. Dacă vrei să câştigi, mai bine suferi o săptămână şi te bucuri după.
Le doresc multă, multă baftă (n.r. – jucătorilor de la FCSB convocaţi la naţională). Au ceva special în faţă. Sper să găsească drumul pentru această calificare. Eu sunt primul suporter pentru colegii mei şi pentru ţara asta care mi-a dat totul”, a declarat Andrea Compagno.