FC Voluntari a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu cei de la Universitatea Craiova, în etapa a 12-a din Superligă. Oltenii au ratat un penalty, prin Mitriţă.
Dragoş Bon a vorbit despre cele două puncte pierdute şi prestaţia slabă a craiovenilor, care vin după un meci foarte bun etapa trecută, câştigat clar, cu FC Botoşani.
Citește și
”Am spus că întâlnim o echipă extrem de organizată. Şansa nu a fost cu noi, am ratat o lovitură de la 11 metri. Era cea mai bună situaţie de a marca în astfel de jocuri. Suntem dezamăgiţi, îmi doream cele trei puncte. Este foarte greu să câştigi pe acest teren.
(n.r. despre penalty-ul ratat) Mitriţă era primul desemnat să bată, s-a simţit ok, confortabil… Era o decizie greşită să îl schimb. Ştiu că nu trebuie să execute cel care obţine lovitura de la 11 metri, dar el este un jucător cu experienţă şi a decis să execute. Aşa se întâmplă în fotbal.
În seara asta nu a fost de partea noastră inspiraţia. Sper ca băieţii să îşi revină după această pauză competiţională şi să ne revenim din punct de vedere mental”, a explicat Bon, la final de meci.