Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă vineri, la Mannheim, de reprezetantiva Austriei, scor 31-24 (15-14), în primul meci din grupa B a Campionatului European din Germania, la care tricolorii joacă după 28 de ani.
Principalii marcatori ai partidei au fost Grigoraş 6 goluri, Stanciuc 4, Buzle 4, pentru România, respectiv Frimmel 6, Wagner 5, Hutecek 5, pentru Austria.
Citește și
Fostul mare handbalist Vasile Stângă a criticat dur jocul ”tricolorilor”. Acesta a punctat că s-au făcut enorm de multe greşeli şi astfel austriecii s-au impus la 7 goluri.
”Ne-am batut singuri, am făcut foarte multe prostii, eliminări gratuite, foarte multe ratări. Dacă erau mai puţin greşeli, poate era alt scor. Am demonstrat că suntem o echipă doar de o repriză. În a doua am cedat.
Nu am văzut dorinţa aceea a jucătorilor de a juca cu ambiţie. Am avut un portar (n.r. Ionuţ Iancu) în zi mare. Dacă nu era Iancu, cred că era o diferenţă de 15 goluri”, a declarat Stângă, pentru cei de la Digi Sport.