CFR a dispus în deplasare, scor 4-1, de Rapid, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Superligii.
Meciul de pe Giuleşti a început cu o lovitură de teatru: Daniel Bîrligea a reuşit o dublă în primele opt minute ale întâlnirii şi CFR conducea deja cu 2-0. Atacantul clujenilor a deschis scorul în minutul 4, cu capul, dintr-un corner al lui Deac, iar în minutul 8 a înscris superb, după o ieşire greşită a lui Aioani. Bîrligea a reuşit hat-trick-ul în minutul 37, iar Cristian Manea a stabilit scorul pauzei. Rrahmani a marcat golul de onoare.
Manea a declarat că este un rezultat încântător, care aduce revirimentul după umilinţa aplicată de Corvinul Hunedoara în Cupă.
Citește și
”Am arătat a vechiul CFR astăzi. Am mai jucat împreună. Suntem bucuroşi că am reuşit să câştigăm pentru că multă lumea nu ne dădea şanse.
A fost o săptămână grea. Ne pare rău că a plecat şi Mister. E vina noastră că am pierdut. La Hunedoara am avut ghinion. Cupa era un obiectiv. E frustrant pentru domnul Mutu. Are tot respectul meu.
(n.r. revenirea lui Dan Petrescu) Mă depăşeşte subiectul ăsta. Am văzut fericirea în ochii domnilor Hoban şi Dican. Am arătat că suntem bine!” a spus Manea, după meci.