Atletul Alin Firfirică a obţinut, sâmbătă, medalia de aur în proba de aruncarea discului, la Cupa Europei de la Leiria.
Firfirică a debutat în concurs cu o aruncare de 66.07 metri, care a fost cea mai bună performanţă a sa şi, totodată, a sezonului continental. Celelalte încercări au măsurat 65.79 metri, 62.79, iar după a patra ratată, atletul tricolor s-a retras.
Citește și
Pe podium au mai urcat suedezul Simon Pettersson (63.08 metri) şi Daniel Jasinski (Germania, 61.84).
La Cupa Europei de aruncări de iarnă – lungi, de la Leiria, delegaţia României include şapte sportivi: Alin Firfirică (aruncarea discului), Alexandru Novac (aruncarea suliţei), Rareş Toader (aruncarea greutăţii), Dragoş Nicorici (aruncarea ciocanului), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), iar în competiţia U23, Andreea Lungu (aruncarea discului) şi Vlad Turcu (aruncarea suliţei).
Competiţia de la Leiria se încheie duminică.